Biblioteca de resurse online






Materiale gratuite pe Strada Piticilor
Materiale gratuite pe Strada Piticilor

Desene de colorat
Masti
Marionete
Sudoku online
Povesti
Poezioare
Cantece
Poezii
Ghicitori
Jocuri online
Activitati de grup


Activitati pe Strada Piticilor

Prima pagina
Atelierul piticilor
Galeria Crea'clic
Casute din hartie
Animale din inima
Special Primavara
Special Martisor
Special Mos Nicolae
Craft Mos Nicolae din ghiveci ceramic
Craft Mos Nicolae din hartie
Craft Mos Nicolae din lingura
Special Craciun
Craft de Craciun - Dop Mos Craciun
Craft Inger din ghiveci
Craft Decoratiune cub
Craft suport de lumanare
Craft Mos Craciun din ghiveci
Spatiul interactiv
Amfiteatrul
Poezioare
Cantece
Poezii de Martisor
Povesti
Poezii
Povesti personalizate
Ghicitori
Parcul de distractii
Scoala piticilor
Chioscul piticilor

Scoala Piticilor

Adunari
Alfabet
Anotimpuri
Apartine
Carticica mea
Cauta cuvintele
Cifre
Culori
Cultura generala
Deprinderea scrisului
Directii
Fise personalizabile
Forme
Inmultiri
La fel
Labirint
Logica
Matematica
Minicards
Nu apartine
Numara
Potriveste
Scaderi
Sudoku
Umbre
Uneste punctele
Vocabular
Teme pe Strada Piticilor

Mos Nicolae
Craciun
Ecologie
Alimentatie - nutritie
Corpul uman
Primavara
Toamna
La Ferma
Pinguini
Dinozauri
Ocean
La scoala
Halloween
Paste
Sf. Valentin





Povesti
Ratusca cea urata

Mamica-Rata sedea rabdatoare pe oua. Le tinea la cald pana ce aveau sa iasa puii.
    - Cand o sa vedem odata ratustele alea? o intreba prietena ei.
    Mamica-Rata zambi.
    - Dureaza mult, raspunse ea. Puii or sa iasa cand le-o fi sorocul.
    Dar tocmai atunci, Mamica-Rata auzi toc cioc cioc, iar apoi boc poc. Nu dupa multa vreme, tot ciocanind cu ciocul si racaind in coaja, ratustele izbutira sa iasa din oua. Privira in jur, clipind des din ochii lor mari nedeprinsi cu lumina stralucitoare de-afara.
    Mamica-Rata ii cerceta fericita.
    - Hei, buna, puiutii mei scumpi, le spuse ea.
    Ratustele galbioare macaiau zglobi cu glasciorul lor subtirel.
    Ultima ratusca se caznea sa iasa din gaoace. In cele din urma, se ivi la lumina, isi intinse gatul lung si facu tare clonc.
    Mamica-Rata se uita cu luare aminte la ea.
    Ultima ratusca era altfel decat celelalte. Nu era galbena, ci cenusie, si fiind mai maricica parea cam neajutorata. In loc sa ciripeasca, cloncanea.
    - Dumnezeule! exclama Mamica-Rata. Ratustele cele mici se uitara unele la altele mirate. O bucata de gaoace atarna inca in capul ratustei mari, facand-o sa para tare caraghioasa. Ratustele cele mici se pusera pe chicotit.
    In scurt timp, incepura sa rada si celelalte oratanii din ograda. Nesuferitele de ele se hlizeau si se strambau la ratusca cea urata.
    - Incetati cu rasul asta prostesc! macai Mamica-Rata, suparata. Isi usui bobocii afara din patul, indemnandu-i s-o ia la vale spre o fasie de balta.
    Acolo, ratustele ei au inotat pentru intaia oara, plutind ca niste dopuri mititele si stropind pline de veselie in jur.
    Nici nu plecase bine mama lor, ca ratustele cele mici se si intoarsera spre cea mare.
    - Nu esti de-a noastra! sasai una dintre ele.
    - Esti ratusca cea urata, piui alta.
    Mamica-Rata iesi din balta. Celelalte oratanii din ograda isi bateau joc de ratusca cea urata.
    Amarata, aceasta se cuibari sub aripa maica-sii.
    - Nu va e rusine, macai, suparata, Mamica-Rata, sa va legati asa de-o biata ratusca neajutorata. Lasati-o in pace!
    Numai ca taraboiul se inteti, in galceava amestecandu-se acum curcanul, rate felurite si pui de gaina.
    - Sa plece de-aici! urlau toti, care cloncaind, care cotcodacind sau macaind. Nici macar mama ei n-o mai putea ocroti pe ratusca cea urata.
    Ratusca cea urata gasi o deschizatura in zidul ce despartea curtea de pajiste si-o lua la fuga pe pajiste in jos. Pasarile galagioase se tinura dupa ea o scurta bucata de vreme. Apoi, glasurile lor infuriate se pierdura undeva in urma, iar ratusca o zbughi glont pe sub gard, nimerind cu pasi impleticiti, drept in padure.
    Ratusca cea urata era tare speriata. Doar nu era vina ei daca nu semana cu celelalte! In scurt timp, baga de seama ca in padure se facea din ce in ce mai intuneric si mai frig.
    - N-am incotro! Trebuie sa-mi port singura de grija, zise ea.
    Sub un copac urias, isi facu un cuib si-l umplu cu iarba; si petrecu astfel prima noapte lunga de singuratate, incercand sa nu se mai gandeasca la penele moi ale mamei si la ochii ei blanzi.
    Ratusca cea urata se trezi dardaind de frig. Se simtea parasita, ii era foame si ii pierise tot curajul. Incepu sa planga.
    - Hei, buna, ii spuse un soarece-de-camp, care venise sa vada cine hohotea cu-atata amar.
    - Eu sunt Tim, iar el e Tom. Ce cauti aici de una singura?
    Si-atunci ratusca le spuse blanzilor soareci trista ei poveste.
    - Ce-ar fi sa te imprietenesti cu flacaul acela, ii sugera Tom, aratand spre batlanul din balta de-alaturi.
    - Pai, sa-ncerc, raspunse sovaielnic ratusca cea urata. Si, tipa-tipa leganat, o lua spre marginea baltii.
    Numai ca batlanul nu era nicidecum prietenos. Avea niste piciore atat de lungi incat, ridicandu-se, umbra lui se asternu amenintator peste ratusca, facand-o sa se intoarca si s-o ia la fuga.
    - Ti-ar prinde bine sa fii cu cei de-un neam cu tine, zise Tim. El si Tom o imboldira pe ratusca spre ratele dintr-o balta din apropiere.
    Dar cand ratusca se apropie, ratele straine nu se purtara nici ele mai frumos. Ratustele se strambau la ea, iar rata mare o stropi, macaind "Pleaca de-aici!"
    Pe ratusca o podidisera lacrimile, cand un caine tisni prin lastaris.
    - E cainele vanatorului! Striga Tom. Hai s-o intindem de-aici!
    - Asteptati-ma si pe mine! Macai ratusca. Si-o lua la fuga dupa prietenii ei, miscandu-si piciorusele cit putea ea de repede, ca sa se puna la adapost.
    - Hait! Am scapat ca prin urechile acului, spuse Tim, cand au fost siguri ca dulaul nu se mai tinea dupa ei.
    - Ia te uita! Exclama Tom. O ferma! Mica noastra prietena n-are de ce se teme aici.
    Ratusca privi spre casuta prietenoasa din poenita.
    Soarecii o imbiara pe ratusca sa se apropie de usa casei. Cand iesi afara sa mulga vaca, nevasta fermierului o vazu acolo si se apleca spre ea:
    - Te-ai ratacit? O intreba ea, duios. Sub privirile soarecilor, o lua in palma si intra cu ea in casa.
    Inauntru, pisica tarancii o primi cu un mieunat afectuos. Din ceaunul atarnat deasupra focului venea un miros imbietor. Cand isi dadu seama cat ii era de foame, ratusca uita de frica. Goli farfuria cu mancare pe care i-o pusese in fata femeia aceea cumsecade, dupa care, multumita, se vari sa doarma intr-un cos.
    Ratustei ii pria dragostea cu care o inconjurau femeia si pisica ei. Insa, pe masura ce treceau zilele si saptamanile, incepu sa nu-i mai placa in casuta. Tanjea sa inoate pe apa si sa simta cum vantul ii zburleste penele. Ii era dor de prietenii ei soarecii, care mai veneau uneori sa se uite la ea pe fereastra.
    Intr-o buna zi, cand nevasta fermierului deschisese usa, ratusca se napusti afara. Cei trei prieteni o luara la fuga pe pajiste.
    Ratusca si soarecii isi petrecura vara pe malul lacului, jucandu-se leapsa si de-a baba oarba. Cuand, veni insa toamna, iar din cauza vremii racoroase si vantoase ratusca nu se mai simtea bine. Intr-o buna zi, vazu niste pasari albe si frumoase zburand spre sud, si tare si-ar fi dorit sa plece si ea cu ele. Numai ca nu stia inca sa zboare, asa ca ratusca si soarecii pornira in cautarea unui loc unde sa-si petreaca iarna la adapost.
    Iarna veni insa brusc, intr-o noapte, o data cu ninsoarea, iar dimineata vazduhul rasuna de rasetele celor trei care se dadeau de-a dura pe derdelus si isi scuturau pe ei zapada din copaci. Padurea si pajistea erau frumoase in straiele lor dalbe, numai ca ceva mai tarziu in acea zi, cand se lasa un ger naprasnic, iarna nu li se mai paru la fel de placuta.
    Cu vremea geroasa veni si viscolul, care o lua pe ratusca prin surprindere. Despartita de prietenii ei, se rataci, abia mai razbind prin nameti.
    In cele din urma, ratusca zari un hambar, numai ca era atat de inghetata si de istovita, incat se prabusi in zapada. Si-ar fi degerat cu totul, daca n-ar fi gasit-o prietenii ei.
    - Sa chemam rapid niste ajutoare, zise Tom. Da fuga repede si adu-i incoace pe soriceii din hambar.
    Tim se tari prin troiene pana la hambar, si nu trecu mult ca se si intoarse de-acolo cu ajutoare.
    Soarecii se opintira, tragand si impingand ratusca prin zapada, pana ce izbutira s-o bage in hambar.
    Lui Tim si lui Tom le era teama ca nu cumva prietena lor sa nu se mai trezeasca niciodata. Ii facura un cuib din paie si se ghemuira strans langa ea, veghind-o cat a fost noaptea de lunga.
    Ce se mai bucurara soriceii dimineata cand vazura ca ratusca se trezeste. Apoi, ratusca asculta povestea soarecilor: cum o salvasera din ger si viscol si o adusesera aici, in hambar.
    - Nicicand nu s-a pomenit ca o rata alba sa aiba niste prieteni mai buni, le spuse ratusca lui Tim si Tom. Va multumesc si voua la fel, mai adauga ea catre soriceii din hambar.
    Prietenii hotarara sa-si petreaca restul iernii in hambar. Le treceau zilele jucandu-se si cantand.
    Cand veni primavara, ratusca, Tim si Tom gasira de cuviinta sa se intoarca la casele lor de langa lac. Le multumira soriceilor din hambar pentru ajutor si pentru prietenia pe care le-o aratasera, dupa care pornira pe pajiste, facandu-le cu mana in semn de ramas bun.
    Cand cei trei prieteni se strecurarara pe sub gardul de la marginea fermei, ratusca cea urata incepu dintr-o data sa planga.
    - Ce s-a intamplat? O intreba Tom.
    Ratusca isi amintise de pasarile mari si gratioase pe care le vazuse in toamna, zburand spre sud. Toata iarna o obsedase frumusetea lor. Cand le povesti soarecilor, acestia incercara s-o inveseleasca:
    - Acelea erau lebede, spuse Tim. Azi-maine, trebuie sa se intoarca. Sunt convins ca te vor primi alaturi de ele.
    Tocmai in acel moment, auzira un cloncanit venit de sus si, ridicand ochii, vazura lebedele rotindu-se deasupra lacului. Splendidele fapturi se lasara in jos pe apa.
    - Vino incoace! ii striga Tim ratustei. Hai sa-ti arat ceva!
    Ratusca veni langa soareci la marginea apei. Simtea ca i se taie rasuflarea. Lebedele cele albe o studiau. Ratusca cea sfioasa era convinsa ca lebedele n-aveau s-o primeasca printre ele.
    - Doamne sfinte, ia uita-te la chipul tau reflectat in apa! exclama Tim.
    Ratusca isi intinse gatul lung ca sa priveasca luciul apei linistite. Suprafata sticloasa a apei era o oglinda perfecta, iar imaginea pe care o vazu acolo nu infatisa nicidecum o ratusca urata, ci o preafrumoasa lebada!
    Dintr-o data, isi dadu seama de ce locul ei nu fusese niciodata printre rate: se nascuse lebada. Coplesita de aceasta descoperire, nici nu observa ca, intre timp, soarecii i se cocotasera in spinare. Vaslind din labe prin apa, porni repede sa le salute pe lebede, cu inima saltandu-i in piept de emotie.
    Celelalte lebede se holbau umite vazand-o cum se apropia, iar ratusca cea urata se astepta la tot raul din lume. Dar lebedele se apucara sa-i ciuguleasca penele cu pliscul, in semn ca o acceptau ca fiind dintr-un neam cu ele. Nimeni nu era mai fericit in acel moment decat sarecii cei credinciosi si ratusca odinioara urata care se preschimbase in cea mai frumoasa lebada din cate au fost vreodata.


<< Inapoi la POVESTI