Biblioteca de resurse online






Materiale gratuite pe Strada Piticilor
Materiale gratuite pe Strada Piticilor

Desene de colorat
Masti
Marionete
Sudoku online
Povesti
Poezioare
Cantece
Poezii
Ghicitori
Jocuri online
Activitati de grup


Activitati pe Strada Piticilor

Prima pagina
Atelierul piticilor
Galeria Crea'clic
Casute din hartie
Animale din inima
Special Primavara
Special Martisor
Special Mos Nicolae
Craft Mos Nicolae din ghiveci ceramic
Craft Mos Nicolae din hartie
Craft Mos Nicolae din lingura
Special Craciun
Craft de Craciun - Dop Mos Craciun
Craft Inger din ghiveci
Craft Decoratiune cub
Craft suport de lumanare
Craft Mos Craciun din ghiveci
Spatiul interactiv
Amfiteatrul
Poezioare
Cantece
Poezii de Martisor
Povesti
Poezii
Povesti personalizate
Ghicitori
Parcul de distractii
Scoala piticilor
Chioscul piticilor

Scoala Piticilor

Adunari
Alfabet
Anotimpuri
Apartine
Carticica mea
Cauta cuvintele
Cifre
Culori
Cultura generala
Deprinderea scrisului
Directii
Fise personalizabile
Forme
Inmultiri
La fel
Labirint
Logica
Matematica
Minicards
Nu apartine
Numara
Potriveste
Scaderi
Sudoku
Umbre
Uneste punctele
Vocabular
Teme pe Strada Piticilor

Mos Nicolae
Craciun
Ecologie
Alimentatie - nutritie
Corpul uman
Primavara
Toamna
La Ferma
Pinguini
Dinozauri
Ocean
La scoala
Halloween
Paste
Sf. Valentin





Povesti
Povestea porcului

Cica era odata o baba s-un mosneag de o suta de ani si baba de nouazeci, si amandoi batranii acestia erau albi ca iarna si posomorati ca vremea rea, din pricina ca n-aveau copii. Si, Doamne! tare mai erau doriti sa aiba macar unul, caci cat era ziulica si noaptea de mare, sedeau singuri-singurei cuc, si le tiuiau urechile, de urat ce le era.

        S-apoi pe langa toate acestea, nici vreo scofala mare nu era de dansii; un bordei ca vai de el, niste toale rupte, asternute pe laiti, si atata era tot. Ba de la o vreme incoace, uratul ii manca si mai tare, caci tipenie de om nu le deschidea usa; parca erau bolnavi de ciuma, sarmanii!

        In una din zile, baba, ofta din greu si zise mosneagului:

        - Doamne, mosnege, Doamne! De cand suntem noi, inca nu ne-a zis nimeni: tata si mama! Oare nu-i pacat de Dumnezeu ca mai traim noi pe lumea asta? Caci fara copii, nu cred ca mai este vreun Doamne-ajuta.

        - Apoi da, mai baba, ce putem noi face inaintea lui Dumnezeu?

        - Asa este, mosnege, vad bine, dar pana la una alta, stii ce am gandit eu asta-noapte?

        - Stiu, ma baba, daca mi-i spune.

        - Ia mane dimineata, cum s-a amiji de ziua, sa te scoli si sa apuci incotro-i vedea cu ochii; si de ti-a iesi inainte intai si-ntai, dar a fi om, da sarpe, dar in sfarsit orice alta jivina a fi, pune-o in traista s-o ada acasa. Vom crest-o si noi cum vom putea, si acela sa fie copilul nostru.

        Mosneagul, satul si el de atata singuratate si dorit sa aiba copii, se scula a doua zi des-dimineata, ia traista in bat si face cum i-a zis baba… Porneste el si se duce inainte pe niste ponoare, pana ce da peste un bulhac. Si numai ce iata ca vede in bulhac o scroafa cu doisprezece purcei, care sedea tologiti in glod si de paleau la soare. Scroafa, cum vede pe mosneag ca vine asupra ei, indata incepe a grohai, o rupe de fuga si purceii dupa dansa. Numai unul care era mai ogarjit, mai rapanos si mai rapciugos, neputand iesi din glod, ramase pe loc.

        Mosneagul degraba il prinde, il baga in traista, asa plin de glod si de alte podoabe cum era, si porneste cu dansul spre casa.

        - Slava tie, Doamne! - zise mosneagul - ca pot sa duc si babei mele o mangaiere!… Mai stiu eu!… Poate ori Dumnezeu ori dracul i-a dat in gand ieri noapte una ca asta.

        Si cum ajunge acasa, zice:

        - Iaca, mai babusco, ce odor ti-am adus! Numai sa-ti traiasca! Un baiet ochios, sprancenat si frumusel, de nu se mai poate! Iti samana tie, rupta bucatica! Acum pune de lautoare si grijeste-l, cum stii tu ca se grijesc baietii, ca dupa cum vezi ii cam colbait, mititelul!…

        - Mosnege, mosnege! -zise baba - nu rade: ca aista-i faptura lui Dumnezeu, ca si noi… ba poate si mai nevinovat sarmanul!

        Apoi sprintena ca o copila, face degraba lesie, pregateste de scaldatoare si fiindca stia treaba mositului, ia purcelul, il scalda, il trage frumusel cu untura din opait pe la toate incheieturile, il strange de nas si-l sumuta, ca sa nu se deoache odorul! Apoi il piaptana si-l grijeste asa de bine, ca peste cateva zile il scoase din boala; si cu tarate, cu cojite, purcelul incepe a se infiripa si a creste vazand cu ochii, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el… Iara baba nu stia ce sa mai faca de bucurie ca are un baiat asa de chipos, de hazliu, de gras si invalit ca un pepene. Sa-i fi zis toata lumea ca-i urat si obraznic, ea tinea una si buna - ca baiet ca baiatul ei nu mai este altul! Numai de un lucru era baba cu inima jignita - ca nu putea sa le zica mama si tata.

        Intr-una din zile, mosnegul voieste a merge la targ sa mai cumpere cate ceva.

        - Mosnege – zise baba – nu uita sa aduci si niste roscove pentru ist baiet, ca tare a fi dorit mititelul!

        - Bine, mai baba.

        Dar in gandul sau: "Da manca-l-ar brana sa-l manance, surla, ca mult mai inadusi cu dansul! De am avea pane si dare pentru noi, da sa nu-l mai indop si pe dansul cu bunatati… Cand m-as potrivi eu babei la toate cele, apoi as lua campii!"

        In sfarsit, mosneagul se duce la targ, targuieste el ce are de targuit si cand vine acasa, baba il intreaba, ca totdeauna:

        - Ei, mosnege, ce mai stii de pe la targ?

        - Ce sa stiu, mai baba? Ia nu prea bune vesti: imparatul vrea sa-si marite fata.

        - Si asta-i veste rea, mosnege?

        - D-apoi ingaduieste putin, mai baba, ca nu-i numai atata, ca de ce am auzit eu mi s-a suit parul in varful capului. Si cand ti-oi spune pana la sfarsit, cred ca ti-a incrancina si tie carnea de pe tine.

        - Dar de ce, mosnege? Vai de mine!

        - D-apoi iaca de ce, mai baba, asculta: Imparatul a dat de stire prin crainicii sai in toata lumea, ca oricine s-a afla sa-i faca, de la casa aceluia si pana la curtile domnesti, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe, si fel de fel de copaci, de pe o parte si pe de alta, si in copaci sa cante tot felul de paseri, care nu se mai afla pe lumea asta, aceluia ii da fata; ba cica-i mai da si jumatate din imparatia lui. Iar cine s-a bizui sa vie s-o ceara de nevasta, si n-a izbuti sa faca podul, asa cum ti-am povestit, aceluia pe loc ii taie capul. Si cica pana acum o multime de feciori de crai si de imparati, cine mai stie de pe unde, au venit si nici unul din ei n-a facut nici o isprava. Si imparatul, dupa sum s-a hotarat, pe toti i-a taiat, fara crutare, de le plange lumea de mila! Apoi, ma baba, ce zici? Bune vesti sunt acestea? Ba si imparatul cica s-a bolnavit de suparare!

        - Of! mosnege of! boala imparatilor e ca sanatatea noastra! Numai despre fetii de imparat ce mi-ai spus, mi sa rupe inima din mine, ca mare jale si alean or fi mai ducand mamele lor pentru dansii! Mai bine ca al nostru nu poate vorbi si nu-l duce capul ca pe altii la atatea iznoave.

        - Bune-s si acestea, mai baba, da buna ar fi si aceea, cand ar avea cineva un fecior care sa faca podul si sa ia pe fata imparatului, ca stiu c-ar incaleca pe nevoie si, Doamne! mare slava ar mai dobandi in lume!

        Cand vorbeau batranii, purcelul sedea in culcus, intr-un cotlon sub vatra, cu ratul in sus, si, uitandu-se tinta in ochii lor, asculta ce spun ei si numai pufnea din cand in cand. Si cum sfatuiau batranii ei intre ei despre aceasta, numai iaca se aude sub vatra:

        - Tata si mama! eu il fac.

        Baba atunci a ametit de bucurie: mosneagul insa, gandind ca-i uciga-l crucea, s-a speriat si , uimit, se uita prin bordei in toate partile sa vada pe unde a iesit acel glas; dar nevazand pe nimeni, si-a venit in sine. Insa godacul iar a strigat:

        - Tata, nu te infricosa, ca eu sunt!… Ci trezeste pe mama, si du-te la imparatul de-i spune ca ei ii fac podul.

        Mosneagul zise atunci ingaimat:

        - D-apoi ai sa-l poti face, dragul tatei?!

        - Despre asta n-ai grija, tata, ca esti cu mine… Numai du-te si vorbeste imparatului ce-am spus.

        Baba atunci, venindu-si in fire, saruta baietul si-i zice:

        - Dragul mamei, drag! Nu-ti pune capul in primejdie! Si pe noi sa ne lasi tocmai acum; straini cu inima arsa si fara nici un sprijin.

        - Nu te ingriji mamuca, de feliu, ca traind si nemurind ai sa vezi cine sunt eu.

        Atunci mosneagul, nemaiavand ce zice, isi piaptana barba frumos, ia toiagul batranetilor in mana, apoi iese din casa si porneste spre imparatie. Si cum ajunse in targ, se duce cu pieptul deschis drept la palatul imparatului. Un strajer, cum vede pe mosneag ca sta acolo il intreaba:

        - Da ce vrei, mosule?

        - Ia am treaba la imparatul: feciorul meu se prinde ca i-a face podul.

        Strajerul, stiind porunca, nu mai lungeste vorba, ci ia mosneagul si-l duce inaintea imparatului. Imparatul, vazand pe mosneag, il intreaba:

        - Ce voiesti de la mine, mosule?

        - Sa traiti multi ani cu bine, luminate si prea puternice imparate. Feciorul meu, auzind ca aveti fata de maritat, m-a trimes, din partea lui, sa va aduc la cunostinta mariei voastre ca el, cica, poate sa va faca podul.

        - Daca poate sa-l faca, faca-l, mosnege: si atunci fata si jumatate din imparatie mea ale lui sa fie. Iara de nu, atunci… poate-i fi auzit ce au patit altii, mai de vita decat dansul? Daca te prinzi asa, apoi mergi de-ti ada feciorul incoace. Iara de nu, cauta-ti de drum si nu umbla cu gargaunii in cap.

        Mosneagul, auzind aceste chiar din gura imparatului, se pleca pana la pamant, apoi iese si porneste spre casa, ca sa-si aduca feciorul. Si cum ajunse acasa, spune fecioru-sau ce a zis imparatul. Purcelul atunci plin de bucurie incepe a zburda prin bordei, da un ropot pe sub laiti, mai rastoarna cateva oale cu ratul si zise:

        - Haidem, tatuca, sa ma vada imparatul!

        Baba atunci incepe a se boci si a zice:

        - Se vede ca eu nu mai am parte in lumea asta de nimica!

        Pana acum m-am chinuit de l-am crescut si l-am scos din toata nevoia si acum… parca vad c-am sa raman fara dansul!

        - Hai cu tata, baiete, s-aducem nora mane-ta!

        Purcelul atunci, de bucurie, mai da un ropot pe sub laiti, apoi se ia dupa mosneg, si cat colea, mergea in urma lui grohaind si musluind pe jos, cum e treaba porcului. Abia ajung ei la portile palatului imparatesc, si strajerii, cum il vad, incep a se uita unul la altul si a pufni in ras.

        - Da ce-i acesta, mosule? Zise unul din ei.

        - D-apoi acesta mi-i feciorul care se prinde c-a face podul imparatului.

        - Doamne, mosule, Doamne! multa minte iti mai trebuie, zise un strajer batran. Se vede ca ti-ai urat zilele!

        - Apoi da, ce-i scris omului, in frunte-i este pus, si tot de o moarte are sa moara cineva.

        - Dumneata, mosule, cum vedem noi, cauti pricina, ziua in miaza-mare, cu lumanarea, zisera strajerii.

        - D-apoi asta nu va priveste pe dumneavoastra; ia mai bine paziti-va gura si dati de stire imparatului c-am venit noi, raspunse mosneagul.

        Strajerii atunci se uita lung unul la altul si strang din umeri… Apoi unul din ei vesteste impatatului despre venirea noilor petitori: mosneagul cu purcelul sau!… Atunci imparatul il chema inaintea sa. Mosnegul cum intra, se pleca pana la pamant si sta la usa smerit. Iara purcelul calca inainte pe covoare grohaind si incepe a muslui prin casa.

        Atunci imparatul, vazand asa de mare obraznicie, pe de o parte i-a venit sa rada, iara pe de alta se tulbura grozav si zise:

        - Da bine, mosnege, cand ai venit in cele rand, parca erai in toate mintile, dar acum te visezi, de umbli cu porci dupa tine? Si cine te-a pus la cale sa ma iei tocmai pe mine in bataie de joc?

        - Fereasca Dumnezeu, inaltate imparate, sa cuget eu, om batran, la una ca asta! D-apoi sa avem iertare, luminarea voastra, ca acesta mi-i flacaul despre care v-am spus mai daunazi ca m-a trimes la maria voastra, daca va mai aduceti aminte.

        - Si el are sa-mi faca podul?

        - D-apoi asa nadajduim in Dumnezeu, ca chiar el, maria ta!

        - Hai! ia-ti porcul de aici si iesi afara. Si daca maine dimineata n-a fi podul gata, mosnege, are sa-ti steie capul unde-ti stau picioarele. Intelesu-m-ai?

        - Milostiv este Cel de sus, maria voastra. Iara daca s-a intampla – sa nu banuiti, puternice imparate! – dupa dorinta luminarii voastre apoi atunci sa ne trimeteti copila acasa.

        Si zicand acestea, se pleca dupa obicei, isi ia purcelul, iese si porneste spre casa, urmat de cativa ostasi, in paza carora l-a dat imparatul pana a doua zi, ca sa vada ce poate fi una ca asta?… Caci multa vorba, mult ras si mare nedumerire se mai facuse la palat si in toate partile despre o astfel de batjocura nemaipomenita.

        Si catra sara, ajungand mosneagul si cu purcelul acasa, pe baba o si apuca un tremur de spaima, si incepu a se vaicara si a zice:

        - Vai de mine, mosnege! da ce foc mi-ai adus la casa? Mie ostasi imi trebuiesc?

        - Inca mai ai gura sa intrebi? Acestea-s faptele tale. M-am luat dupa capul tau cel sec, si m-am dus pe coclauri sa-ti aduc, sanchi, copil de suflet. Si iaca in ce ghinion am intrat! Ca n-am adus eu ostasii, ci ei m-au adus pe mine. Si capului meu se vede ca pana mane dimineata i-a fost scris sa nu mai steie unde sta!

        Purcelul umbla musluind prin casa dupa mancare si nici o grija n-avea despre incurcatura ce facuse. Mosnegii s-au ciondanit cat s-au ciondanit si, cat era ei de ingrijiti, despre ziua au adormit. Iara purcelul atunci s-a suit binisor pe laita, a spart o fereastra de bardahan, si sufland odata din nari, s-au facut ca doua suluri de foc, de la bordei pana la palatul imparatului. Si podul cu toate cele poruncite erau acum gata. Iara bordeiul mosneagului se prefacuse intr-un palat mult mai stralucitor decat al imparatului! Si deodata, baba si mosneagul se trezesc imbracati in potira imparateasca si toate bunatatile de pe lume acum erau in palaturile lor. Iara purcelul zburda si se tologea pe covoare in toate partile.

        Tot in acea vreme si la imparatie strajnica zvoana s-a facut, si insusi imparatul cu sfetnicii sai, vazand aceasta mare minune, grozav s-au speriat! Si temandu-se imparatul sa nu i se intample ceva de rau, a facut sfat si a gasit cu cale sa deie fata dupa feciorul mosneagului, si de indata o si trimete. Caci imparatul, cat era de imparat, le daduse acum pe toate pe una, si nici macar aceea nu era cea buna: frica!

        Nunta n-a mai facut, caci cu cine era s-o faca? Fata imparatului cum a ajuns la casa mirelui, i-au placut palatele si socrii, iar cand a dat cu ochii de mire, pe loc a incremenit, dar mai pe urma strangand ea din umeri, a zis in inima sa:

        " Daca asa au vrut cu mine parintii si Dumnezeu, apoi asa sa ramaie!" Si s-a apucat de gospodarie.

        Purcelul toata ziua musluia prin casa, dupa obiceiul sau, iar noaptea, la culcare, lepada pilea cea de porc si ramanea un fecior de imparat foarte frumos! Si n-a trecut mult, si nevasta lui s-a deprins cu dansul, de nu-i mai era acum asa de urat ca dintai.

        La vreo doua saptamani, tanara imparateasa, cuprinsa de dor, s-a dus sa-si mai vada parintii, iar pe barbat l-a lasat acasa, caci nu-i da mana sa iasa cu dansul… Parintii, cum au vazut-o, s-au bucurat cu bucurie mare si intreband-o despre gospodarie si barbat, ea a spus tot ce stia. Atunci imparatul incepu s-o sfatuiasca, zicand:

        - Draga tatei! Sa nu cumva sa te impinga pacatul sa-i faci vreun neajuns, ca sa nu patesti vreo nenorocire! Caci dupa cum vad eu, omul acesta, sau ce o fi el, are mare putere. Si trebuie sa fie ceva neinteles de mintea noastra, de vreme ce a facut lucruri peste puterea omeneasca!

        Dupa aceea au iesit amandoua imparatesele in gradina ca se plimbe. Si atunci mama sfatui pe fata cu totul de altfel:

        - Draga mamei, ce fel de viata ai sa duci tu, daca nu poti sa iesi in lume cu barbatul tau? Eu te sfatuiesc asa: sa potrivesti totdeauna sa fie foc zdravan in soba, si cand a adormi barbatu-tau, sa iei pilea cea de porc si s-o dai in foc ca sa arda, si atunci ai sa te mantui de dansa!

        - Ca bine zici, mama, iaca mie nu mi-a venit in cap una ca asta…

        Si cum s-a intors imparateasa cea tanara acasa, a si poruncit sa-i faca un foc bun in soba. Si cand dormea barbatu-sau mai bine, ea a luat pielea cea de porc, de unde o punea el, si a dat-o in foc. Atunci perii de pe dansa au inceput a parai si pielea sfarai, prefacandu-se in soric ars apoi in scrum. Si s-a facut in casa o duhoare asa de grozava, incat barbatul pe loc s-a trezit inspaimantat, a sarit drept in picioare si s-a uitat cu jale la soba. Si cand a vazut aceasta mare nenorocire, a lacramat zicand:

        - Alei! femeie nepriceputa! Ce ai facut? De te-a invatat cineva, rau ti-a priit; iara de ai facut-o din capul tau, rau cap ai avut! Atunci ea deodata s-a vazut incinsa peste mijloc cu un cerc zdravan de fier, iar barbatu-sau i-a zis: Cand voi pune eu mana mea cea dreapta pe mijlocul tau, atunci sa se nasca pruncul din tine, pentru ca ai ascultat de sfaturile altora, de ia nenorocit si cazaturile istea de batrani, m-ai nenorocit si pe mine, atunci sa stii ca ma cheama Fat-Frumos si sa ma cauti la Manastirea de Tamaie.

        Cum a sfarsit de zis aceste, deodata s-a starnit un vant naprasnic si venind un vartej infricosat, a ridicat pe ginerele imparatului in sus si s-a facut nevazut. Atunci podul cel minunat indata s-a stricat si s-a mistuit, de nu se stie ce s-a facut; iara palatul in care sedeau mosnegii si cu nora, cu toate bogatiile si podoabele din el s-a schimbat iarasi in saracaciosul bordei al mosneagului, de mai inainte. Atunci batranii, vazand aceasta mare nenorocire si pe nora lor in asa hal, au inceput a o mustra, cu lacramile in ochi si a-i zice cu asprime sa se duca unde stie, ca ei n-au cu s-o tie.

        Ea vazandu-se acum asa de nenorocita si horopsita, ce sa faca si incotro s-apuce? Sa se duca la parinti? - se temea de asprimea tata-sau si de sugubata defaimare a oamenilor! Sa ramaie pe loc? - nu avea cele trebuitoare si-i era lehamite de mustrarile socrilor. In sfarsit s-a hotarat a se duce in toata lumea sa-si caute barbatul. Si hotarandu-se astfel, a zis Doamne-ajuta! si porni incotro a vazut cu ochii. Si a mers ea, a mers tot inainte prin pustiuri un an de zile pana ce a ajuns intr-un loc salbatic si cu totul necunoscut. Si aici, vazand o casuta tupilara si acoperita cu muschi, are marturisirea despre vechimea ei, a batut la poarta. Atunci se aude din launtru un glas de femeie batrana, zicand:

        - Cine-i acolo?

        - Eu sunt, un drumet ratacit.

        - De esti om bun, aproape de chilioara mea, iara de esti om rau, departe de pe locurile acestea, ca am o catea cu dintii de otel si de o-i da drumul te face mii farame!

        - Om bun, maicuta!

        Atunci i se deschide poarta si drumeata intra inauntru.

        - Da ce vant te-a adus si cum ai putut razbate prin aceste locuri, femeie hai!? Ca pasare maiastra nu vine pe aici, necum om pamantean.

        Atunci drumeata a oftat din greu si a zis:

        - Ia pacatele mele m-au impins, maicuta. Caut Manastirea de Tamaie si nu stiu in care parte a lumii se afla!

        - Se vede ca tot mai ai o leaca de noroc, de ai nimerit tocmai la mine. Eu sunt Sfanta Miercuri, de-i fi auzit de numele meu.

        - De nume am auzit, maicuta, dar ca te afli in lumea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodata.

        - Vezi? Tot de noroc sa te planga omul!

        Apoi Sfanta Miercuri a strigat o data cu glas puternic si pe loc s-au adunat toate jivinele din imparatia ei, si intrebandu-le despre Manastirea de Tamaie, au raspuns toate cateodata ca nici n-au auzit macr pomenindu-se de numele ei. Sfanta Miercuri auzind aceasta, s-a aratat cu mare parere de rau, dar neavand nici o putere a dat drumetei un corn de prescure si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana la drum; si ia mai dat inca o furca de aur care toarce singura si i-a zis cu binisorul: pastreaz-o ca ti-a prinde bine, la nevoie. Apoi a indreptat-o la sora-sa cea mare, la Sfanta Vineri.

        Si drumeata pornind, a mers si iar a mers un an de zile, tot prin locuri salbatice si necunoscute, pana ce cu mare greu ajunse la Sfanta Vineri. Si aici i s-a intamplat ca si la Sfanta Miercuri, numai ca Sfanta Vineri i-a mai dat si o vartelnita de aur care depana singura; si a indreptat-o si ea, cu multa bunatate si blandete, la sora-sa cea mai mare, Sfanta Duminica.

        Si acolo drumeata pornind chiar in acea zi, a mers iarasi un an de zile, prin niste pustietati si mai grozave decat cele pana aici. Si fiind insarcinata pe al treilea an, cu mare greutate a putut sa ajunga pana la Sfanta Duminica. Si Sfanta Duminica a primit-o cu aceeasi randuiala si tot asa de bine ca surorile sale. Si facandu-i-se mila de aceasta nenorocita si zdruncinata fiinta, a strigat si Sfanta Duminica o data din rasputeri si indata s-au adunat toate vietatile: cele din ape cele de pe uscat si cele zburatoare. Si atunci ea le-a intrebat cu tot dinadinsul, daca stie vreuna dintre ele in ce parte a lumii se gaseste Manastirea de Tamaie. Si toate au raspuns ca dintr-o singura gura, ca nu li s-a intamplat sa auda macar vorbindu-se vreodata despre aceasta. Atunci Sfanta Duminica a oftat din adancul inimii, s-a uitat galis la nenorocita de drumeata si i-a zis:

        - Se vede ca vreun blestem al lui Dumnezeu sau altceva asa trebuie sa fie, de nu ai parte de ceea ce cauti, fiica mea! Caci aici este capatul unei lumi necunoscute inca de mine si oricat ai voi tu si oricare altul sa mai mearga inainte de aici, este cu neputinta.

        Si atunci numai iaca un ciocarlan schiop se vede viind cat se putea. Si sovalc, sovalc, sovalc! Se infatiseaza inaintea Sfintei Duminici. Atunci ea il intreaba si pe acesta:

        - Tu, ciocarlane, nu cumva stii unde se afla Manastirea de Tamaie?

        - Da, cum sa nu stiu, stapana? Ca doar pe acolo m-a purtat dorul de mi-am frant piciorul.

        - Daca-i asa, apoi acum indata ia pe aceasta femeie, du-o numaidecat acolo, cum ii stii tu si povatuieste-o cum a fi mai bine.

        Atunci ciocarlanul oftand a raspuns cu smerenie:

        - Ma supun cu toata inima la slujba mariei voastre, stapana, desi este foarte cu anevoie de mers pana acolo.

        Apoi Sfanta Duminica a dat si ea drumetei un corn de prescure si un paharut de vin, ca sa-i fie hrana pana la Manastirea deTamaie; si i-a mai dat o tipsie mare de aur, si o closca tot de aur, batuta cu pietre scumpe si cu puii tot de aur, ca sa-i prinda bine la nevoie si apoi a dat-o pe seama ciocarlanului, care indata a si pornit, sovalcaind.

        Si cand ciocarlanul pe jos, cand drumeata pe sus; cand ea pe jos, cand el pe sus. Si cand biata drumeata nu mai putea nici pe jos nici pe sus, atunci indata ciocarlanul o lua pe aripioarele sale si o ducea. Si tot asa mergand ei inca un an de zile, cu mare greutate si zbucium, au trecut peste nenumarate tari si mari, si prin codri si pustuietati asa de ingrozitoare in care fosgaiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecatori, vidre cate cu douazeci de capete si alta multime nenumarata de ganganii si jiganii inspaimantatoare, care stateau cu gurile cascate, numai si numai sa-i inghita; despre a caror lacomie, viclenie si rautate nu-i cu putinta sa povesteasca limba omeneasca!

        Si in sfarsit, dupa atata amar de truda si primejdii, au izbutit sa ajunga la gura unei pesteri. Aici calatoarea s-a suit iar pe aripile ciocarlanului din care abia mai putea falfai, si el si-a dat drumul cu dansa pe o alta lume, unde era un rai si nu altceva!

        - Iaca Manastirea de Tamaie! zise ciocarlanul. Acolo se afla Fat-Frumos pe care-l cauti tu de atata amar de vreme. Nu cumva ti-i cunoscut ceva pe aici?

        Atunci ea, desi ii fugeau ochii de atatea straluciri, se uita mai cu bagare de seama si indata cunoaste podul cel minunat din cea lume si palatul in care traise ea cu Fat-Frumos asa de putin si indata i se umplura ochii de lacrimi de bucurie.

        - Mai stai si nu te bucura asa degraba, ca inca esti nemernica pe aceste locuri si tot n-ai scapat de primejdii! zise ciocarlanul.

        Ii arata apoi o fantana, unde trebuie sa se duca trei zile de-a randul; ii spuse cu cine are sa se intalneasca si ce sa vorbeasca; o povatuieste ce sa faca, rand pe rand, cu furca, cu vartelnita, cu tipsia si cu closca cu puii de aur, daruite de cele trei surori: Sfanta Miercuri, Sfanta Vineri si Sfanta Duminica.

        Apoi luandu-si ziua buna de la calatoarea incredintata lui, iute se intoarna inapoi, zburand neincetat, de frica sa nu-i mai rupa cineva si celalalt picior. Iara nemernica drumeata lacramand il petrecea cu ochii in zbor, mergand spre fantana ce-i aratase el.

        Si cum ajunse la fantana, scoate mai intai furca de unde o avea stransa, si apoi se puse jos sa se odihneasca.

        Nu trecu mult timp si viind o slujnica sa ieie apa, cum vede o femeie necunoscuta si cu furca cea minunata torcand singura fire de aur, de mii de ori mai subtiri ca firul de par din cap, fuga la stapane-sa si-i da de veste.

        Stapana acestei slujnice era viespea care inalbise pe dracul, ingrijitoare de la palatul lui Fat-Frumos, o vrajitoare strasnica cara inchega apa si stia toate dracariile de pe lume. Dar numai un singur lucru nu stia harca: gandul omului. Talpa iadului, cum aude despre aceasta minunatie, trimitea slujnica degraba sa-i cheme femeia cea straina la palat. Si cum vine, o intreba:

        - Am auzit ca ai o furca de aur care toarce singura. Nu-i de vanzare si cat mi-i cere pe dansa, femeie hai?

        - Ia daca ma lasi sa stau intr-o noapte in odaia in care doarme imparatul.

        - De ce nu? da furca incoace si ramai aici pana la noapte, cand s-a inturna imparatul de la vanatoare.

        Atunci drumeata da furca si ramane. Stirba-baba-cloanta, stia ca imparatul are obicei a bea in toata seara o cupa de lapte dulce, i-a pregatit acum una ca sa doarma dus pana maine a doua zi dimineata. Si cum a venit imparatul de la vanatoare si s-a pus in asternut, harca i-a si trimes laptele; si cum l-a baut imparatul, pe loc a adormit ca mort. Atunci talpa iadului a chemat necunoscuta drumeata in odaia imparatului, dupa cum avuse tocmeala, si a lasat-o acolo, zicandu-i incetisor:

        - Sezi aici pana despre ziua, ca am sa vin eu atunci sa te iau.

        Harca nu doar ca soptea si umbla catinel ca sa n-o auda imparatul, ci avea grija sa n-o auda, din odaia de alaturea un credincios al imparatului, care in toate zilele umbla cu dansul la vanat.

        Si cum s-a lepadat baboiul de acolo, nenorocita drumeata a ingenuncheat langa patul sotului ei si a inceput plange cu amar si a zice:

        - Fat-Frumos, Fat-Frumos! Intinde mana ta cea dreapta peste mijlocul meu, ca sa plesneasca cercul ist nafurisit si sa se nasca pruncul tau!

        Si, sarmana s-a chinuit asa pana despre ziua, dar in zadar caci imparatul parca era dus pe cealalta lume! Despre ziua, talpoiul iadului a venit posomorata, a scos neconoscuta de acolo si i-a zis cu ciuda sa iasa din ograda si sa mearga unde stie. Si nenorocita iesind cu nepus in masa si necajita ca vai de ea, s-a dus iarasi la fantana si a scos acum vartelnita. Si viind iarasi slujnica la apa, si vazand si aceasta mare minune, fuga la stapana-sa si-i spune ca femeia cea de ieri are acum o vartelnita de aur care deapana singura si care-i mult mai minunata decat furca ce i-a dat. Atunci pohoata de baba cheama iarasi la dansa prin slujnica, pune mana si pe vartelnita, tot cu acelasi viclesug, si a doua zi des-dimineata o scoate iarasi din odaia imparatului si din ograda.

        Insa in aceasta noapte, credincisul imparatului simtind ce s-a petrecut si facandu-i se mila de biata nenorocita straina, s-a pus in gand sa descopere viclesugul babei. Si cum s-a sculat imparatul si s-a pornit la vanatoare, credinciosul i-a spus cu de-amanuntul ce se petrecuse in odaia lui in cele doua nopti din urma. Si imparatul, cum a auzit aceste, pe loc a tresarit, de parca i-a dat inima dintr-insul. Apoi a plecat ochii in jos si a inceput a lacrama. Si pe cand din ochii lui Fat-Frumos se scurgeau siroaie de lacrimi, la fantana stiuta, urgisita si zbuciumata lui sotie scosese acum pe tipsie si closca cu puii de aur, cea mai de pe urma a ei nadejde! Si cum sta ea in preajma fantanii, numai ce iaca pe slujnica stiuta iarasi o aduce Dumnezeu la fantana. Si cand mai vede si aceasta mare minunatie, nici mai asteapta sa ieie apa, ci fuge la stapane-sa si-i spune:

        - Doamne, stapana, Doamne! Ce am vazut eu! Femeia aceea are acum o tipsie de aur si o closca de aur cu puii tot de aur asa de frumosi, de-ti fug ochii pe dansii.

        Babornita cum aude aceasta, pe loc trimite s-o cheme, zicand in gandul sau:

        "Dupa ce umbla ea, nu se mananca…"

        Si cum vine straina, hoanghina pune mana pe si pe tablaua cea de aur si pe closca de aur cu puii de aur, tot cu acelasi viclesug.

        Dar imparatul, cand a venit in asta-sara de la vanat si cand i s-a adus laptele, a zis in gandul sau:

        "Acest lapte nu se mai bea." Si cum a zis, l-a si aruncat pe furis, undeva, si pe loc s-a facut ca doarme dus.

        Dupa ce harca s-a incredintat ca imparatul doarme, bizuindu-se ea si acum in puterea bauturii sale, a adus iarasi pe straina in odaia lui si a lasat-o acolo, s-a departat. Atunci zbuciumata drumeata cazand iarasi in genunchi langa patul sotului ei, se ineca in lacrimi, spuind iarasi cuvintele aceste:

        Fat-Frumos! Fat-Frumos! Fie-ti mila de doua suflete nevinovate, care se chinuie de patru ani, cu osanda cea mai cumplita si intinde mana ta cea dreapta peste mijlocul meu, sa plesneasca cercul si sa se nasca pruncul pruncul tau, ca nu mai pot duce aceasta nesuferita sarcina!

        Si cand a sfarsit de zis acestea, Fat-Frumos a intins mana ca prin somn, si cand s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, si ea indata a nascut pruncul, fara a simti catusi de putin durerile facerii. Dupa aceasta imparateasa povesteste sotului sau prin cate a patimit ea de cand s-a facu el nevazut.

        Atunci imparatul, chiar in puterea noptii, se scoala, ridica toata curtea in picioare si porunceste sa-i aduca pe harca de baba inaintea sa, dimpreuna cu toate odoarele luate cu viclesug de la imparateasa lui. Apoi mai porunceste sa-i aduca o iapa si un sac plin cu nuci, si sa lege si sacul cu nucile si pe harca de coada iepei, si sa-i dea drumul. Si asa s-a facut. Si cand a inceput iapa a fugi, unde pica nuca, pica si din talpa iadului bucatica; si cand a picat sacu, i-a picat si harcei capul.

        Harca aceasta de baba era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus ca daduse mosneagul, crescatorul lui Fat-Frumos. Ea, prin draciile ei, prefacuse atunci pe stapane-sau Fat-Frumos, in purcelul cel ogarjit, rapciugos si rapanos, cu chip sa-l poate face mai pe urma ca sa ieie o vreo fata de a ei, din cele unsprezece ce avea, si care fugise cu dansa din bulhac. Iaca dar, pentru ce Fat-Frumos a pedepsit-o asa de grozav. Iara pe credincios cu mari daruri l-au daruit imparatul si imparateasa, si pe langa dansii l-au tinut pana la sfarsitul vietii lui.

        Acum, aduceti-va aminte, oameni buni, ca Fat-Frumos nu facuse nunta cand s-a insurat. Dar acum a facut si nunta si cumetrenia deodata, cum nu s-a mai pomenit una si nici nu cred s-a mai pomeni una ca asta undeva. Si numai cat a gandit Fat-Frumos, si indata au fost de fata parintii imparatesei lui si crescatorii sai, baba si mosneagul, imbracati iarasi in potira imparateasca, pe care i-au pus in capul mesei. Si s-a adunat lumea de pe lume la aceasta nunta mare si bogata, si a tinut veselia trei nopti, si mai tine si astazi, daca nu cumva s-a sfarsit.



<< Inapoi la POVESTI